Nu trebuie să suferim pentru a ne distra pe bicicletă, dar suferința și mersul pe bicicletă sunt inextricabile
N-am auzit niciodată pe cineva susținând virtuțile despicării lemnului cu o macetă. Totuși, era singurul instrument pe care îl aveam la dispoziție, așa că l-am folosit. S-a coborât cu înverșunare și și-a lovit amprenta cu o precizie care te-ar putea păcăli făcându-ți să crezi că am abilități motorii bune.
Lama tăia curat prin buștean și, fără acțiunea de separare oferită de capul teșit al unui topor de despicare, cele două jumătăți de buștean nou create nu au avut de unde să-și distribuie energia decât călătorind brusc în sus.
Acesta n-ar fi fost o problemă dacă nu ar fi fost chipul meu, care se afla în calea uneia dintre jumătăți. Lovitura rezultată mi-a lăsat capul neobișnuit; mult mai mare decât în mod normal și, de asemenea, mai groasă.
Nu mă deranjează durerea în sine; în cele mai multe cazuri trece și îți lasă fie o lecție, fie o amintire care îți îmbogățește viața într-un fel sau altul. Ceea ce nu-mi place la acest tip de durere este lipsa de control. Nu aveam altă alternativă decât să aștept ca durerea să-și croiască drum prin sistemul meu de nervi. S-ar putea argumenta că am controlat evenimentele care au dus la bușteanul să-mi taie fruntea, dar acest argument ignoră incapacitatea mea de a-mi controla prostia.
Cuvintele „durere” și „suferință” sunt adesea folosite împreună, de obicei interschimbabile. Aceasta pare o eroare neglijentă; durerea se poate extinde dincolo de fizic și în tărâmuri mentale sau emoționale, dar suferința este cu totul altceva.
Cuvântul „suferință” își are originile în cuvintele latine sub, care înseamnă de jos și ferre, care înseamnă a suporta. A suferi înseamnă a îndura durerea care izvorăște din interior – nu doar să o simți, ci să-i suporti greutatea grea. Pe o hartă, durerea noastră marchează punctele de referință, suferința noastră traseul.
Depășirea limitelor
Nu sunt un om religios, dar sunt fascinat de venerarea unei forțe durabile care transcende lumea fizică. Fiecare religie de care sunt conștient acordă o atenție deosebită procesului de suferință și valorii pe care o oferă. Budismul pare deosebit de pasionat de subiect, deși primește un pic de impuls datorită eșecului traducerii din Pali (un dialect al sanscritei) în engleză. Buddha nu vorbea engleza, ceea ce înseamnă că eu, care nu vorbesc niciun dialect al sanscrită, trebuie să-mi dau seama despre ce vorbea el. Din fericire, am internetul la dispoziție și nu trebuie să mă bazez pe „cunoștințe” sau „cercetare” pentru a rezolva problema. Dukkha, cuvântul la care se face referire în budism și tradus prin „suferință”, se referă atât la durerea fizică, cât și la stresul cauzat de impermanență sau dependență.
Îmi place să studiez lucrurile pentru a găsi un mesaj care să mă ajute să devin o persoană mai bună, nu neapărat să-i găsesc intenția inițială. În acest scop, simțul budist al lui Dukkha vorbește despre experimentarea lucrurilor fără a se agăța de ele. Totul se schimbă, fiecare experiență este diferită pentru fiecare persoană. Îmbrățișează schimbarea, îmbrățișează fluiditatea momentului. Exprimă-te în momentul de față, dar nu lăsa momentul să te definească. Suferința este măsurată prin capacitatea noastră de a îndura Dukkha. În acest sens, suferința reprezintă un fel de control prin care participăm activ la felul în care trăim durerea.
Acest element de alegere, ceea ce psihologii se referă drept loc de control, face parte din ceea ce ne permite să simțim plăcere prin suferință. A avea o alegere ne deblochează sentimentul de control și, prin aceasta, dezvăluie o cale de descoperire personală prin care am putea învăța ceva rudimentar despre noi înșine – ca să găsim un fel de mântuire.
Așa cum Michelangelo mânuiește ciocanul pentru a tăia fragmente de piatră care ascund o sculptură grozavă, ne întoarcem pedalele pentru a ne ciobi forma, dezvăluindu-ne în cele din urmă adevăratul sine ca o manifestare a suferinței, a muncii grele, a hotărârii și dedicație.
Calitatea unui biciclist se măsoară prin capacitatea sa de a suferi; capacitatea de a suferi vine din senzația că putem controla cumva durerea. A merge cu bicicleta înseamnă a intra într-o lume simplificată în care putem găsi mai ușor controlul; nu depindem de nimic altceva decât de propria noastră disponibilitate de a face munca pentru a deveni mai buni. De fiecare dată când alegem să purtăm povara durerii pe care ne-o provocăm, ne construim capacitatea de a suferi. Pune-te la lucru la un capăt și din celăl alt iese un biciclist mai bun.
Frank Strack este membru fondator al Velominati și protector al The Rules. El este, de asemenea, editorialist lunar pentru Cyclist.
